Scoala OstraLocalitatea OstraEtnografieCultura
Scoala Culturala Romaneasca
Poate nici un lucru nu defineşte mai bine spiritul Bucovinei, decât tradiţiile si obiceiurile sale străvechi. Bucovina e  locul ce abundă în legende,
mituri si tradiţii păstrate de veacuri. Aici, diversele momente ale anului, zilele religioase – Paşti, Crăciun – precum şi clipele importante ale
calendarului agricol, sunt celebrate cu mare veselie prin festivaluri şi serbări. De secole, bucovinenii transfigurează, prin măşti şi jocuri, îndeletnicirile
zilnice, momentele cele mai importante din viaţa omului(naşterea, căsătoria, moartea), ironizează prostia şi urâtul.
Activitati culturale ale elevilor din Ostra:
 
Inscrierea in invatamantul primar 2013
Ostra
 
 
Grupul artistic „Flori de colt” - format dintr-un grup vocal, o formaţie de dansuri populare şi un grup de instrumentişti, prin actul lor artistic, prezintă bogăţia cultural-populară a zonei şi contribuie la păstrarea folclorului tradiţional; a susţinut numeroase spectacole unde a obţinut premii şi distincţii.
Cercul de pictura pe sticla „Artisti  în devenire ” - urmăreşte implicarea elevilor în actul de creaţie artistică, dezvoltându-le percepţia vizuală, capacitatea de a recepta şi reproduce o imagine plastică, simţul estetic. Tema predominantă o reprezintă icoana pe sticlă ce se caracterizează printr-o factură naivă, apropiată de sensibilitatea copiilor, o cromatică strălucitoare, expresivitate a desenului; lucrările elevilor sunt reunite în expoziţii în şcoală.
Revista scolii „Micii jurnalisti” - surprinde aspecte din activitatea şcolară şi extraşcolară a elevilor, jurnale de vacanţă, activităţi locale, manifestări, evenimente importante, rubrici amuzante şi de perspicacitate.
„Luceafarul poeziei românesti” - şezătoare literară dedicată vieţii şi operei poetului Mihai Eminescu.
1 Martie - Martisor pentru Ion Creanga - simpozion dedicat zilei de naştere a marelui povestitor, în cadrul căruia, au fost evocate, viaţa şi opera acestuia.
550 de ani de la urcarea pe tron a lui Stefan cel Mare si Sfânt - concurs în care elevii şi-au demonstrat cunoştinţele legate de domnia lui Ştefan cel Mare, de aproape o jumătate de veac, cea mai frumoasă perioadă din istoria Moldovei. A fost evocată întreaga sa domnie, în timpul căreia, Ştefan a fost un războinic viteaz şi hotărât, un priceput conducător de oşti, un protector al credinţei creştine, un neobosit ctitor de mănăstiri.
Serbari scolare - în şcoala noastră se organizează numeroase serbări, carnavaluri, cu prilejul unor zile semnificative, evenimente tradiţionale: 1 Decembrie, Sărbători de iarnă, 24 Ianuarie, 1 Martie, 8 Martie, 1 Aprilie, Serbarea abecedarului, încheierea anului şcolar.

 


 
 
 
 
 
©2008-2016 Proiect initiat de Scoala cu Clasele I-VIII Ostra, judetul Suceava.
Web design & gazduire web - SANNET Suceava.